Latime site: 800px 1024px Integrala

Machete,modelism,hobby

Prima pagina arrow Articole arrow Aviatie arrow Aichi M6A1 Seiran
Aichi M6A1 Seiran Imprimare
Scris de Tudor Nicorici   
Wednesday, 25 November 2009

Pericolul vine din adincuri !

Istoria si macheta avionului AICHI M6A1 SEIRAN si saga submarinelor purtatoare.

Inca dupa terminarea primului razboi mondial marile puteri maritime au inceput studii despre un submarin care ar putea purta un avion. Ideea de baza era ca sa se mareasca raza de recunoastere/observatie a comandantului submersibilului. Inainte de debutul celui de-al doilea mare razboi doar japonezii mai aveau asemenea planuri. Se dorea construirea un submarin care poate transporta unul sau mai multe hidroavioane care trebuiau sa fie capabile sa atace USA sau alte teritorii indepartate. Totul a fost astfel organizat incit americanii, sa nu aiba nici cea mai mica banuiala in legatura cu dezvoltarea unui asemenea concept. A fost denumit Sensuikan-Toku (prescurtat Sen-Toku) adica "submarin special", proiectul preliminar fiind programat pentru definitivare pina la sfirsitul lunii aprilie 1942. Submarinul din clasa Sen-Toku trebuia sa aiba un deplasament de 4550 t fiind capabil sa transporte 2 hidroavioane la bord. Ulterior specificatiile au fost schimbate, deplasamentul crescind la 5223 t iar numarul de avioane la 3.

 
I-401
I-401 aflat linga I-400(coltul stinga jos) in dana portului Yokosuka

Clarificarea specificatiilor submarinului a permis debutul proiectarii unui avion pentru el. Discutiile au inceput cu Aichi care erau specializati pe avioane de marina ajungindu-se la concluzia ca avionul trebuie sa fie cu totul nou, proiectat special pentru acest tip de misiune.

S-a considerat necesar ca hidroavionul sa aiba performante suficiente pentru a scapa de interceptare, sa aiba o viteza de 300 noduri la 4000 m si o raza de actiune suficienta ca sa patrunda pe teritoriul inamic si sa fie capabil sa se intoarca la submarin, adica 800 mile marine. Diametrul hangarului de lansare trebuia sa fie de 3,5 m iar lungimea de 34m.
Colectivul de la Aichi ce se ocupa de proiectare, condus de Nario Ozaki, nu a vazut niciun impediment in realizarea avionului apucindu-se imediat de treaba. Prima denumire a fost AM 24 ulterior devenind M6A1 Seiran. Ca si motor a fost ales Aichi Atsuta cu 12 cilindri in "V", racit cu lichid, provenit din Daimler Benz 601. De la inceput s-a stabilit ca singurele componente detasabile sa fie flotoarele, ideea fiind ca acestea sa poata sa fie largate in cazul in care evolutia luptei in aer o cere. In timpul verii anului 1942 a fost construita o macheta 1/1 din lemn pentru imbunatatirea tehnologiei de pliere a aripilor si a stabilizatoarelor . Aripile trebuiau sa se plieze de-a lungul fuselajului cu ajutorul unui sistem hidraulic, plierea stabilizatoarelor facindu-se manual. Flotoarele erau pastrate in 2 tuburi speciale aflate de-o parte si de alta a hangarului avionului

Rampa flotorului dreapta
tubul flotorului dreapta

M6A 1 a fost facut integral din metal, lemnul folosindu-se doar la citeva subansamble. Echipajul era constituit din doi membri plasati intr-un cocpit acoperit de o cupola. In final a fost inarmat cu o singura mitraliera de 13 mm Type 2, postata sa execute foc spre spatele aparatului. A fost proiectat sa care o torpila de 850 kg Type 91, Model 2, sau bombe, una de 800 kg sau doua de 250 kg. In 1943-44 fabrica Eikoku din Nagoya produce 6 prototipuri, ultimele doua pentru a fi convertite in M6A1K sau Nanzan, varianta de scoala care nu avea aripile pliabile si era prevazuta cu tren de aterizare. Intre timp programul Sen-Toku avanseaza si in 18 ianuarie 1942 primul submarin este lansat la apa in docul din Kure sub denumirea de I-400. In acelasi timp constructia urmatoarelor doua unitati I-401 si I 402 incepe la santierul naval Sasebo. De asemenea incep pregatirile pentru constructia a inca 2 unitati I-403 si I-404 la Kure si la santierul naval Kawasaki din Kobe. S-a mai hotarit construirea a inca 12 submarine clasa Sen-Toku si in paralel s-a decis constructia a 10 submarine din clasa AM cunoscute si sub numele de Kai Ko Taka, fiecare dintre ele urmind sa transporte doua Seiran-uri. Submarinele AM aveau un deplasament de 3217 t si o autonomie similara celor din clasa Sen-Toku, de 90 de zile, insa doar 60% din raza de actiune.

Sen-Toku era cel mai mare submarin din lume, avea 122 m lungime si 12 m latime. Avea 4 motoare de 7700 HP Diesel pentru suprafata si 2 electrice, de 1764 KW, pentru imersiune. Putea atinge 18,75 noduri la suprafata si 6,5 in imersiune. Raza de actiune era de 37.500 de mile marine la o viteza de 14 noduri. Echipajul era format din 144 de oameni, incluzind armurierii pentru Seiran-uri, care asigurau intretinerea celor 4 torpile, 3 bombe de 800 kg si 12 bombe de 250 Kg. Hangarul avioanelor era pe punte la fel si catapulta lunga de 26 m. Era inarmat cu 8 tuburi lansatoare de torpile (cu un total de 20 de torpile de 533mm) un tun de 140 mm, trei tunuri de 25 cu teava tripla si unul simplu.

Hangar+schemapliere
Hangarul ce continea 3 avioane Seiran, cu usa deschisa si desen cu pozitia avionului in el cu aripile pliate.

In noiembrie 1943 Aichi termina constructia primului Seiran si testele incep imediat. In februarie 1944 al doilea prototip incepe si el testarile. Imediat apar zvonuri ca Aichi s-a inspirat din designul lui Kughiso la Yokosuka al avionului D4Y Suisei. E adevarat ca studiile initiale au fost bazate pe acesta dar ulterior s-a dovedit ca nu era o solutie tehnica practica. De asemenea e adevarat ca designul initial a avut citeva concepte de baza din Suisei, insa ulterior acesta nu a mai semanat deloc cu el.

Lipsa puterii din motorul initial a facut ca acesta sa fie inlocuit cu mai puternicul Atsuta 21. Desi nu mai exista niciun fel de referinte despre rezultatul testelor, se presupune ca au fost reusite pentru ca in primavara lui 1944 citeva fabrici incep productia unor piese prevazute pentru varianta de serie. Prima tura de M5A1 Seiran e fabricata pina in octombrie 1944 si pina in 6 decembrie restul de 4. Un puternic cutremur la Nagoya stopeaza productia din cauza distrugerilor multiple. Daunele au fost reparate si productia se pregatea sa reinceapa cind un devastator incendiu, declansat in urma unui bombardament american, distruge fabrica aproape in totalitate. Situatia era si mai grava pentru ca mai multi subcontractorii locali au suferit si ei distrugeri masive. Procesul de reintegrare in productie este acelerat de frica unor bombardamente ulterioare. Seria de avioane era aproape gata cind alte bombardamente provoaca din nou distrugeri. Insa nu toate acestea au dus la sfirsitul acestui frumos avion ci o decizie a Marinei Imperiale care datorita evolutiei razboiului isi schimba prioritatile dupa o evaluare realista a necesitatii operatiunilor cu submarine.

Pina in 30 decembrie 1944 I-400 e lansat la apa, I-401 in 8 ianuarie iar I-403 este convertit in submarin cisterna pentru a transporta petrol din Indiile de est in Japonia aflata sub blocada. I-404 era construit in proportie de 95 % iar productia celorlalte submarine din clasa a fost sistata. La fel s-a intimplat si cu submarinele din clasa AM, I-13 si I-14 au fost lansate pina in martie 1945, constructia celorlalte fiind abandonata desi erau in stadii foarte avansate.

Aceasta situatie a afectat direct si deciziile privind productia de seria a Seiran-ului. Desi 44 de avioane fusesera programate pentru constructie doar 14 sunt terminate fiind livrate pina la sfirsitul lui martie 1945. Deoarece liniile de productie a pieselor si subansamblelor de schimb lucrau, se ia decizia sa se continue productia insa avionul urma sa primeasca destinatii conventionale. Ca rezultat numai 6 Seiran-uri mai sunt produse celelalte fiind in diverse stadii de finalizare.

In timpul toamnei anului 1944 Comandamentul Marinei Imperiale ia hotarirea formarii unei escadre speciale care zbura cu A6M1 bazate pe submarine. Pilotii si personalul tehnic au fost atent selectionati tinindu-se cont de experienta anterioara. In 15 decembrie unitatea a fost botezata 631 Kokutai, avandul la comanda Comandorul Tatsunoke Ariizumi. Unitatea mama a fost 1 Koku Sentai care a fost formata si din 6 Koku Kantai flotila de submarine. In ea erau I-400, I-401 sustinute de I-13 si I-14 cu un total de 10 A6M1.

Punte I-400
puntea lui I-400 unde se poate oserva catapulta, iar in stinga macaraua pliabila cu care se recupera avionul.

Instruirea a fost facuta la Yokosuka pe o catapulta de exercitiu. Majoritatea exercitiilor au fost facute la Ida in sudul Kure. Zborurile scoala au fost facute in majoritate la Fukuyama unde erau bazate 6 avioane, majoritatea problemelor fiind cauzate de motorul Astuta. Exercitiile combinate cu submarinele au inceput la 2 aprilie doar pe hirtie pentru ca in realitate nu mai exista deloc combustibil, toate rezervele fiind tinute pentru escadrilele operative din apararea teritoriului. Drept consecinta I-401 a fost trimis in Manciuria la Dairen unde exista combustibil din belsug. Pentru viteza drumul a fost programat la suprafata, submarinul fiind modificat astfel incit sa para o fregata. Dupa trecerea de Ube, loveste o mina marina si este nevoit sa revina pentru reparatii. Suprastructura falsa de fregata este mutata pe I-400 si acesta reuseste sa aduca combustibil. Insa aceasta mica reusita rezolva doar intr-o mica masura lipsa acuta de combustibil.

PLANUL

Marele plan initial fusese atacarea si distrugerea ecluzei Gaton a Canalului Panama. Reusita acestui raid ar fi facut mult mai dificila asigurarea fluxului de oameni si de tehnica de lupta angrenate in razboiul contra Japoniei. Atacul trebuia executat cu 10 Seiran-uri din care 6 inarmate cu torpile si 4 cu bombe explozive de mare putere, comandate de Locotenentul Atsusi Asamura.

Seiran-urile executa instruire cu ajutorul unei machete a ecluzei; de scara mare, construita din lemn. In decursul acestor exercitii 2 avioane se prabusesc.

Ecluza + Plan atac
dreapta -planul atacului asupra ecluzei Gaton, Canalul Panama, stinga fotografie a ecluzei Gaton.

Acest raid dramatic era mai degraba un gest de disperare decit o misiune a carei reusita putea influenta major razboiul in faza in care se afla in acel moment.

Situatia critica a Japoniei si pericolul invaziei teritoriului national au dus la emiterea Ordinului 95 din 25 iunie 1945 prin care se hotara ca un atac impotriva fortelor angrenate in cucerirea Japoniei era mult mai important decit un raid ale carui eventuale consecinte veneau oricum prea tirziu in desfasurarea razboiului.

Conform aceluiasi Ordin nr. 95, hidroavioanele trebuiau folosite pentru atacuri kamikaze asupra portavioanelor americane ancorate la Ulithi. Acest nou plan, botezat Operatiunea Hikari, prevedea trimiterea a doua Sen-Toku, impreuna cu Seiran-urile lor, la baza navala Ominatu unde trebuiau sa faca jonctiunea cu doua submarine AM care purtau Nakajima C6N1 Saiun pentru recunoastere. Acestea trebuia sa asigure recunoasterea la Ulithi pentru viitorul atac sinucigas cu Seiran-uri. I-13 si I-14 pleaca sa faca recunoasterea insa primul este grav avariat de un atac de pe portavionul USS Anzio.

I-400 si I-401 pleaca in misiune dar ultimul opreste din cauza unui incediu la bord. Data operatiunii se muta pe 18 august insa I-400 nu primese mesajul si isi continua drumul. Cu doua zile inainte de inceperea Operatiunii Hikari, fortele japoneze capituleaza si comandantii primesc ordinul sa dezarmeze navele si sa se reintoarca in Japonia. Astfel de pe I-401 sunt catapultate cele 3 Seiran-uri fara echipaj. Cele de pe I-400 sunt doar scoase din hangar si pur si simplu aruncate peste bord, acesta fiind sfirsitul acestei interesante simbioze submarine-avion si al povestii Seiran-ului.

Caracteristici tehnice:

  • anvergura - 12,262m
  • lungime -11,640 m
  • inaltime - 4,58 m
  • greutate
    - gol - 3362 kg
    - maxima la decolare - 4.900 kg
  • viteza maxima la 4000 m - 439 km/h
  • viteza de croaziera la 3000 m - 277 km/h
  • timp de ascensiune pina la 3000 m - 5'55''
  • plafon maxim - 9000 m
  • autonomie - 1.100 km

Uzina Eitoku a construit un total de 28 M6A:

  • 8 M6A1 - prototipuri - octombrie 1943 - octombrie 1944
  • 18 M6 A1 Type 11 Seiran de serie - oct 1944- iulie 1945
  • 2 M6A1-K Nanzan - prototipuri 1944

Bibliografie si foto:

  • Air magazine- Hors Serie 4 - Avions japonais sur Sous-marins,
  • Japanese Submarine Aircraft , Mushroom Model Publications, Tadeusz Januszewski
  • Aichi M6A1 Seiran, Monogram Close-Up 13, Robert K. Mikesh
  • I-400, Japan's secret aircraft carrying strike submarine, Hikoki, Henry Sakaida, Gary Nila, Koji Takaki
final2

Initial toate prototipurile au fost vopsite in oranj-ul de scoala tipic japonez. Cind fortele aeriene americane au inceput sa survoleze regulat teritoriul japonez suprafetele superioare au fost vopsite cu verde inchis, toate suprafetele inferioare raminind oranj. Avioanele operationale au fost vopsite in verde inchis pe deasupra si gri deschis pe intrados. Toate aveau banda rosie de avertizare pe flotoare si banda galbena pe bordurile de atac, precum si benzi albe la imbinarea flotoarelor cu pilonii. Numarul de inmatriculare era vopsit pe deriva.

Avionul pe care l-am reprodus face parte din categoria celor vopsite initial in oranj si care au fost vopsite ulterior cu verde inchis pe suprafetele superioare. Din aceasta cauza marcajele traditionale (numar pe deriva/directie) lipsesc, insa Hinomaru si restul marcajelor au fost aplicate ulterior din nou.

Am fost atras de aceasta inmatriculare mai putin traditionala, fiind inspirat si de o poza a unui M6A1 capturat de catre americani la Nagoya. El are foarte multa vopsea sarita insa banuiala mea a fost ca din cauza timpului scurt vopseaua a cazut ulterior, cind avionul nu mai era utilizabil. Totusi, asa cum veti vedea mai tirziu, am recurs la vopsea sarita pe flotoare si usor pe fuselaj datorita faptului ca ea fusese data direct pe vopseaua oranj, care nefiind un grund, exista posibilitatea ca ea sa fi sarit mai usor decit normal.

MACHETA

Tamiya 1/48 Aichi M6A1 Seiran + PE interior Eduard+masti Eduard
Interiorul este destul de bogat si in kit dar am adaugat elementele din PE-ul Eduard. Dupa spalare si pensulare uscata iata rezultatul:

Interior

M-am inspirat din citeva poze ale unui Seiran capturat unde era evident ca existau in interior 2 culori de baza, un verde galbui si cunoscutul Aotake, grundul albastru metalizat.

Intre timp flotoarele, care au fost lestate cu greutate data in kit si cu plumb de pescuit, au fost asamblate si pregatite pentru suflarea cu primer. Dupa montarea interiorului a urmat lipirea semifuselajelor si a planelor. Dupa asamblarea tuturor au urmat finisarile imbinarilor urmate de lipirea cupolei care fusese mascata in prealabil. Am suflat local pe cupola cu verdele de interior si apoi am aplicat un Tamiya Surface Grey Primer peste tot. Dupa o slefuire am executat o preumbrire cu negru pe extrados si gunship grey pe intrados si flotoare.

Preumbrire

In momentul cind am facut-o, nu eram hotarit ce inmatriculare sa fac si ulterior cind am ales-o pe cea cu oranj si verde, preumbrirea de pe extrados s-a dovedit inutila.

Imediat dupa aceasta faza, hotarindu-ma pe varianta de care ziceam, am suflat peste tot cu Pumpkin Orange Model Master. M-am gindit sa fac niste vopsea sarita, nu atit de mult ca in poza, si am zis sa incerc cu tehnica fixativului, o tehnica consacrata la AFV-uri. Am incropit un atelier de demonstratie si expertul Ahmed, a aratat intregii celule Cluj, pas cu pas, aceasta tehnica. Pe scurt peste stratul de baza (care se doreste descoperit in locul unde vopseaua e sarita) se da cu lac fixativ de par. Atentie sa fie din cel fara alte substante in el. Imediat dupa uscare se sufla deasupra cu culoarea de baza, obligatoriu !!! o vopsea acrilica (Agama J-Green A1, in cazul de fata) ce se dilueaza cu apa. Dupa uscarea acesteia (citeva minute, depinde de vopsea) se uda usor locul unde se doreste acest efect. Apoi cu o periuta de dinti se freaca cu grija in locul dorit. Dupa scurt timp vor incepe sa se ia bucati de vopsea. Se continua pina cind se obtine marimea suprafetei descoperite la nivelul dorit. Atentie daca se inmoaie prea tare cu apa si daca se freaca prea apasat, exista riscul sa se ia suprafete prea mari din vopseaua de suprafata.

Ametit de demonstratie am facut citeva teste pe altceva si am purces la executie pe flotoare si citeva portiuni de pe fuselaj si plane. Din fotografie am vazut aceste portiuni, in fata si spatele pilonului de acrosaj al fiecarui flotor, pe portiunea dintre capatul din spate al cupolei si ampenajul codal, pe lateralele cupolei, mici portiuni pe extradosul planelor si citeva portiuni pe burta fuselajului.

final12

Procesul a decurs destul de bine reusind sa obtin marimea portiunilor de vopsea sarita, aproape asa cum doream. Dupa uscare am dat peste tot cu un strat de Future pentru fixare.

Decalurile s-au asezat frumos peste tot, ajutate si de Mr. Mark Softer si Mr. Mark Setter de la Gunze. In afara de Hinomaru am mai pus doar liniile de pe stabilizatoarele orizontale, dungile rosii de pe flotoare, precum si dungile albe de pe flotoare, care au fost executate prin mascare si suflare cu alb. Am mai mascat si executat dungile galbene de pe bordul de atac cu ID yellow de la WEM. Dupa suflarea cu un nou strat de Future am facut o spalare cu obisnuitul amestec de tus negru+maro+apa distilata+ putin alcool izo. Am dorit o spalare mai maronie inspirat si de culorile inmatricularii.

Dupa un nou strat de Future am mai executat citeva mici pete de oranj mai ales pe extradosul planelor si pe stabilizatoarele orizontale.

final16

 

A urmat asamblarea cu flotoarele, un strat de lac mat pe tot avionul si dezlipirea mastilor de cupola. Intre timp am vopsit elicea in brown de la WEM si carutul in negru si 2 nuante de maro. Pentru simularea lemnului am dat cu o culoare de baza lemn, si cu o solutie de Future amestecat cu pigmenti de mai multe nuante de maro am facut urme cu o pensula cu peri tari. Dupa ce am fost multumit de rezultat am suflat peste tot cu un strat de lac mat Vallejo.

Am mai pus tubul Pitot, antena si firul din EZ-line si bomba facuta cu gri si verde conform specificatiilor reale, nu cum dadeau instructiunile kitului, negru.

In final cred ca putea sa iasa mai bine insa simularea vopselei sarite cu aceasta metoda necesita mult exercitiu. Asa ca sunt multumit cu zgircenie :-)

Va invit sa vizionati celelalte poze la GALERIE, nu inainte de a va ruga sa va exprimati observatiile, dojenile, elucubratiile si imprecatiile ;-) in topicul special creat.

final20

Le multumesc lui Ahmed pentru lectie, lui Marhaba pentru pozele finale si tuturor pentru atentie.

Spor,
Bill

Pozele la dimensiunile lor originale se pot deschide fie facand click pe variantele lor reduse din interiorul articolului, fie vizitand galeria asociata acestui articol care se gaseste aici: Aichi M6A1 Seiran

 

Comentarii pentru "Aichi M6A1 Seiran"

Puteti comenta acest articol in cadrul forumului de discutii al acestui site. Pentru acest articol a fost creat un topic separat de discutii, tot ce trebuie sa faceti pentru a il deschide este sa urmati legatura de mai jos.

Click pentru a comenta articolul "Aichi M6A1 Seiran" pe forum (19 comentarii deja)

Pentru a putea posta mesaje in cadrul forumului este necesar sa fiti inregistrati. In cazul in care nu aveti un cont, va puteti inregistra aici: Inregistrare cont

Ultima actualizare ( Wednesday, 25 November 2009 )
 
< Precedent   Urmator >