Nakajima Ki 43 Hayabusa II |
Scris de Calin Ungureanu | ||||||||||||||||||||||||||
Wednesday, 16 January 2008 | ||||||||||||||||||||||||||
Ca de multe alte ori, japonezii nu au dat dovada de gandire in perspective nici cu acest vanator. Vanatorul tip 91 al armatei a fost gandit pentru a contracara aparate echivalente sau mai slabe ale unor posibili adversari. Judecata a fost facuta pe baza adversarilor precursorului Ki 27. Asa se face ca la aparitia tipului Ki 43 – I in ianuarie 1939 acesta era slab motorizat, cu o elice bipala, cu doar doua mitraliere de capota de 7,7 mm si blindaj slab (ca si inexistent). In aceasta configuratie ai fi putut sa te incumeti la o incaierare cu ceva I 16 rusesti, manevrabilitetea fiind foarte buna. Dar trebuie sa ne amintim ca la aceeasi data celelalte state implicate in razboi produceau avioane cu tunuri ce ar fi sfasiat pur si simplu aceste aparate fragile. La modelul Ib s-a inlocuit una din mitralierele de 7,7 cu una de 12,7 si abia la modelul Ic s-au adoptat doua mitraliere de 12.7. De ce atat de greu ?! De ce asa tarziu ?! Pai trebuie sa gandesti ca un samurai. Ei dispretuiau armele de foc si au ramas mult timp credinciosi modului de lupta traditional. Mie avionul imi sugereaza clar o katana (o sabie de samurai). Balansat perfect iti permite un duel asemenea unui balet. Mitralierele asezate pe bot asigura o tinta precisa. Din pacate insa sabia asta urma sa se confrunte cu niste tancuri zburatoare precum Helcat-ul, care trageau cu 4 mitraliere de calibru mare, de la distanta si nu se angajau in demonstratii de scrima (gandire pragmatica americana). Hayabusa – Soimul peregrin (denumire potrivita zic eu) daca va uitati la poza alaturata, a fost produs in numar foarte mare fiind intrecut poate doar de Mitsubishi A6M al marinei. Era ieftin, usor de produs si se potrivea cu spiritul pilotilor carora le era destinat. Pana in ’44 a avansat extrem de putin. A pastrat aripa scurta si rotunjita ce ii dadea posibilitatea unor ranversari rapide, flapsurile de lupta, si finetea fuselajului. A mai crescut puterea motorlui dar armamentul a ramas deficitar. Pe mine ma atrag insa avioanele din punct de vedere estetic. Asa se face ca m-am indragostit de acest fluture. Este vorba de un aparat din apararea teritoriului din Hiko Dai 54 Sentai. Unitatea a fost creata la Kashiwa in prefectura Chiba in 26 iulie 1941. La inceput a fost dotata cu Ki 27, nume de cod aliat Nate. In 1942 acestea au inceput sa fie inlocuite cu noul Ki 45 Hayabusa. Desenul de pe coada reprezentand un cocor facut din hartie (origami) s-a pastrat. Numele acestei figure este Orizuru Butai. Desenul s-a modificat putin alungindu-se dar culorile de identificare ale celor 3 chutai-uri au ramas aceleasi. Aparatele au fost preluate din fabrica complet nevopsite, cu exceptia panoului antiglare (antilucire) din fata si spatele carlingii. Acesta avea o culoare negru-albastrui mat. Peste aluminiu, echipele de la sol au aplicat pete verzi mai mult sau mai putin gazate la liber (fara sabloane). Asa se face ca aceste difera destul de mult de la un aparat la altul ca intensitate si frecventa. Insemnele nationale (hinomaru) au fost ocolite din mana, uneori imperfect. Vopseaua de mascare fiind aplicata fara un grund prealabil, se curata destul de repede lasand la iveala aluminiul care se matuia in climatul marin si datorita actiunilor mecanice. Aparatul pe care am ales sa-l reprezint are pe langa orizuru de pe coada si un cerc galben in care este inclus un evantai alb cu emblema nationala a soarelui rasare. Evantaiul era purtat de anumiti comandanti militari (samurai) in evul mediu ca atribut al puterii. Presupun astfel ca avionul a apartinut unui commandant cu stramosi nobili. Macheta la scara 1/72 este Hasegawa, am cumparat-o de la Magazinul Modelism al domnului Craciunoiu si m-a costat doar 25 ron. Este adevarat ca matrita e mai veche si era detaliata intr-un pozitiv foarte fin (dar pozitiv). Am regravat-o integral cu o scula confectionata de mine si o bucata de banda otelita de la o ruleta. Capacele si alte detalii mici le-am gravat cu un varf de compas si un sablon fotodecupat de la Ace (Parc Models). Datorita faptului ca partea transparenta era destul de groasa creand un effect de lupa, am hotarat sa nu pierd vremea cu interiorul. Cel oferit de kit este sarac dar da un scaun cu spatarul separat si perforat. La panoul de bord am folosit decalul si am mai adaugat centuri de siguranta din banda adeziva Cu motorul am facut o greseala care o sa-mi fie invatatura de minte pe viitor. L-am vopsit frumos si l-am instalat in jumatatea dreapta a fuselajului. La sfarsit dupa ce am inchis avionul am constatat ca nu e centrat. Tzeapaaaa ! Jambele originale erau prea subtiri si cu multe coliere mult prea reliefate. Aparatorile jambelor erau prea groase. Am gasit prin cutia cu maimute (asta mai are un pic si se transforma in lada) doua jambe din rasina mai apropiate de ce se vede in poza asta. Aparatorile le-am refacut din tabla de aluminiu. Am mai pus niste furtune de la sistemul de franare si am pilit rotile pentru a da ceva greutate avionului. Tubul Pitot l-am facut din doua ace hipodermice de diameter apropiate. Pe cel subtire l-am ascutit cu freza acolo unde trebuia infipt in cel mai gros ca sa am in ce-l prinde sis a nu fie diferenta prea mare de diameter. Farul l-am facut dintr-o bucata de rama transparenta din amintita “cutiata na maimunite”. Am vrut sa prind o bula ca sa dea impresia de bec. Din pacate dupa pilire si slefuire am trecut de mijlocul barii transparente si am gaurit bula. Dupa ce am incheiat montajul am chituit unde era nevoie cu chit Tamiya, am mai curatat odata gravura si am mascat ce era de mascat. Am vorbit cu A-sideri care poseda Alclad sa-mi traga un strat de aluminiu. Bineinteles ca a considerat ca macheta nu e terminata si nici pe departe curata. A mai curatat odata gravura si a dat cu alcool toata macheta. A urmat o perioada de gandire. Cu ce sa fac petele. Acrilic Agama sau Tamiya, mi-era ca se face prea beton si nu mai pot sa fac ce vroiam. In pictura aia se vede ca petele s-au ros, mai ales in zona mediana si voiam sa obtin exact acest efect. A doua optiune ar fi fost duco. Asta sare de minune dar in bucati prea mari pentru ce urmaream eu (rosaturi nu ciobituri). Am optat in final pentru email Model-master pentru ca mi-am adus aminte ca asta se lua si cu izopropilic. Fiindu-mi insa frica de sensibilitatea Alcladului si avand in vedere ca oricum finishul final avea sa fie mat, am dat o mana de Sinto semimat bine amestecat. Ulterior dupa felurite frecari sinto a ajuns chiar lucios (de retinut). Am aplicat apoi decalurile hinomaru pe care le-am tratat cu decalsolv productie proprie (Alcool butilic + Alcool izopropilic 1:1). Unde nu s-au conformat le-am taiat cu bisturiul si le-am apasat in santuri. Am dat petele freehand pentru a imita cat mai bine maniera de aplicare originala. Chiar am trecut de la una la alta fara sa inchid fluxul de vopsea, asa cum am vazut in poza asta. Prima data am incercat sa acopar hinomaru cu cate o placinta de patafix. Totusi cred ca nu am asteptat sufficient si m-am trezit cu o bucata de decal jupuita. Am luat-o cu penseta si am lipit-o la loc cu future. In rest nu am mai mascat, bazandu-ma pe aerograful Evolution cu duza de 0,2. In locasul trenului de aterizare ca si in interiorul capotajului motorului, tabla de dural era eloxata in culoarea caracteristica aparatelor japoneze. Apare ca un albastru turcoise mai mult sau mai putin cu tenta de verde. Este renumitul si infamul Aodake pentru care nu s-a stabilit inca cu precizie angstrom-ica cum era. Acest lucru dragii mei este imposibil pentru ca vorbim de un lac transparent colorat in bleu care putea varia in grosime (strat) se decolora cu timpul (mai ales cel expus la soare) si sub actiunea lubrifiantilor si a carburantilor ajunsi mai mult sau mai putin accidental pe el se ingalbenea. Si stie toata lumea ca ingalbenire pe albastru duce la verzui. (Si uite asa a aparut si culoarea RLM 84 – RLM 76 ingalbenit). Dupa o uscare de pe azi pe maine a petelor am purces la efecte de imbatranire. Cu bete de urechi si pensula lata cu fire sintetice am frecat in fel si chip cu alcool izo. Am mai dat cu smirghel fin si cu pilele de lustruit unghii. Restul de ciupituri si rosaturi le-am facut cu creioane argintii de doua feluri. Unul care se topeste in apa si altul simplu. Am aplicat si restul de decaluri cu tratamentele de rigoare. Decalul mare de pe coada l-am taiat in doua ca sa-l pot baga pe langa profundoare. Am avut grija sa suprapun cocorul peste banda alba care identifica aparatele aflate in zone de lupta. Mi s-a parut logic asa. La final am mai dat o mana de lac sinto semimat si am demascat infractorul. Am facut aceasta macheta pentru placerea personala, fara sa vizez vreun loc fruntas la vreun concurs si sunt foarte satisfacut de ce a iesit. Raman la ideea ca cel mai important lucru la o macheta este aspectul final si mai putin nenumaratele detalii la interior (asta daca nu cumva acestea ar fi foarte usor vizibile. Lee Kolosna care are in jur de 40 de ani (cred), ca si mine a facut o socoteala foarte pragmatica si m-am luat si eu dupa el. In medie fac cam 4-5 machete pe an. Mai am la dispozitie vreo 20 de ani de modelism (optimist vorbind). Deci o sa am timp sa mai fac circa 20 x 5 = 100 machete. Pe mine ma asteapta vreo douasute si ceva. As dori sa ma bucur de cat mai multe dintre ele asa ca am decis sa nu mai pierd 4 luni la o macheta. Happy modeling brothers ! Pozele la dimensiunile lor originale se pot deschide fie facand click pe variantele lor reduse din interiorul articolului, fie vizitand galeria asociata acestui articol care se gaseste aici: Nakajima Ki 43 Hayabusa II |
||||||||||||||||||||||||||
Ultima actualizare ( Friday, 24 October 2008 ) |