Longinus, la 13 November 2015 - 05:14 PM, a spus:
Din cât am putut observa, solul este argilos.
Avînd în vedere greutatea aparatului şi forța cu care acesta a izbit solul din chiar momentul prăbuşirii, la care mai adăugăm şi cei 70 de ani ce au trecut, avem o explicație pentru întrebarea ta.
Eu mă întreb ce căuta aparatul acela, - presupun că era înmatriculat românesc- în acel loc (sudul Poloniei). Dacă am înțeles corect, avionul s-a prăbuşit în 1944.Vreau să spun că în octombrie acel an, trupele germane încă se aflau pe teritoriul țării noastre.
O fi fost la începutul lui 1944. Pe vremea aia piloți români se antrenau în Polonia. La Krosno era școală de perfecționare unde au fost pregătiți piloți români pentru Hs-129, Ju-87 și Ju-88. Locul unde a fost găsit avionul e chiar lîngă Krosno:
https://www.google.r...,21.7949071,13z
ULTIMUL DRUM
Îi strălucea în ochi, nestrămutată,
dorinţa de a reuşi, la semn
s-arunce-ncărcătura neminată,
cu fum să-nvăluie un X de lemn.
Elicea spinteca înaltul firii.
În jurul soarelui, ca o făclie
ce deschisese poarta nemuririi,
plutea încet pasărea de foc, vie.
Deodată, pregătită de picaj,
s-a avântat spre sol vibrând în freamăt,
ascultătoare ca la un dresaj,
cu-n şuier ce se transforma în geamăt.
A dispărut sub umbrele pădurii.
Am aşteptat să iasă, ca un vult',
dar deodată, liniştea pădurii
fu răscolită de un strigăt-mut.
În inimă, pătrunse îndurerarea.
Am alergat spre el cu ce-am putut.
Vedeam pe geana zării-nsângerarea
şi bănuiam cumplitul neştiut.
Când am ajuns, totul era sfârşit.
Pământul puhav, înghiţise prada.
Doar profundoru-n lacul mocirlit
nenorocirii mai făcea dovada.
Multe-ncercări, dar fără rezultat
de-a-l scoate într-un fel la suprafaţă .
Pe-o plută-atunci o cruce am înjghebat
ca un nespus Drum bun! în noua viaţă.
Roşise cerul sângeriul soare.
Tăcerea coborâse pe pământ.
Cu gândul la cumplita întâmplare,
priveam descoperiţi, făr' un cuvânt.
Krosno-Polonia
dedicată pilotului Clop Ion
Poezie scrisă de pilotul Gheorghe Ioana care a făcut școala la Krosno între 15 ianuarie şi 15 aprilie 1944
Aceasta postare a fost editata de Babacu: 13 November 2015 - 08:22 PM