Santa Leocadia - macheta din carton Realizarea unei fregate din secolul XVIII.
#167
Postat 11 November 2008 - 11:39 AM

#168
Postat 15 November 2008 - 02:37 AM
Este locul de unde se asigură guvernarea navei - se face de către un timonier pe baza ordinelor pe care le primeşte de la comandantul navei. Postul de comandă este compus din piesele 214, 214a şi 214b.
[center]

Img. 201
[/center]
În imagine este piesa 214 pe care o prezint înainte de vopsire, am decupat uşile şi ferestrele, am lipit stinghiile de la geamuri după care am vopsit cu maro închis apoi am lipit ceolofan la ferestre şi abia la final am lipit toată construcţia pe covertă. Cea mai importantă componentă a postului de comandă este:
Timona
Instrumentul de la care începe guvernarea, cel care dă comanda, la cârmă, pentru menţinerea sau schimbarea direcţiei navei. Timona se prezintă de regulă ca o roată simplă de lemn prevăzută în prelungirea spiţelor cu nişte mânere numite cavile. Prin tradiţie timona are fixată pe cadru o bandă de alamă pe care este imprimat numele navei iar pe una din cavile are un bonet de alamă pentru recunoaşterea poziţiei timonei, când cârma este la 00.
La Santa Leocadia transmisia se făcea la cârmă direct prin troţe, timona fiind compusă din 2 roţi de aproape 2 metri. În revistă timona este compusă din:
[center]

Img.202[/center]
Piesele 213e sunt lipite pe carton duplex, piesa 213g – se foloseşte cartonul din revistă iar restul pieselor din imaginea 203 sunt lipite pe carton de 0,5mm. Pentru spiţele roţilor am folosit sîrmă cu diametrul de 0,5mm.
[center]

Img. 203[/center]
La poziţia 1 din imagine am lipit sârma pe mijlocul piesei 213g după care, la poziţia 2, am lipit alte 4 sârme în aşa fel încât cele 1800 să le împart cât mai exact. Se obvervă că am lăsat sîrmele mult mai lungi asta pentru a putea manevra ansamblul cît mai uşor. După lipirea spiţelor am lipit peste ele încă o piesă notată cu 213e, am lăsat numai o spiţă mai lungă ca să pot vopsi apoi am pus aracet ca sa dau forma cavilelor şi am lipit cele două roţi între ele cu piesa 213g făcută cilindru.
[center]

Img.204[/center]
După realizarea timonei am lipit prima oară piesa 214 pe punte după care am lipit timona apoi piesele 214b care susţin acoperişul postului de comandă, iar la final am lipit acoperişul, adică piesa 214a.
[center]

Img.205[/center]
Chiar în faţa timonei lateral tribord şi bobord, pe covertă, sunt trasate locurile unde vin montate 2 dulăpioare unde se ţinea echipamentul de navigaţie – compasul magnetic care indica nordul magnetic, sextantul pentru mărurarea unghiurilor, ceasurile de bord etc.
[center]

Img. 206
[/center]
#169
Postat 22 November 2008 - 12:33 AM
#170
Postat 25 November 2008 - 10:52 PM
[center]

Img. 207
[/center]Se observă în imagine şi 2 bocaporţi precum şi un tambuchi – deschidere în punte destinată acesului în compartimentele de sub covertă. Pentru bocaporţi am folosit aceiaşi metodă ca în imaginile 95-100 iar pentru grătarele bocaporţilor varianta 4 prezentată în imaginile 108-114.
[center]

Img.208
[/center]crios - am experimentat pentru realizarea grătarelor şi în varianta prezentată de tine şi am unele completări. Se pot realiza grătarele în acestă variantă dar trebuie folosit un alt adeziv, care să aibă o priză foarte bună, adică să ţină pe loc carton de 1mm2 lipit pe o fâşie de 1mm lăţime. Se poate folosi cu succes Vinil FIX, are o priză excelentă dar are şi un dezavantaj, se usucă alb. Deasemenea decuparea trebuie făcută prin presare pe toată lungimea cutterului, nu prin tragere.
traian - sper ca am zis bine cu tambuchiul, daca nu aştept o mică cârcotă

#172
Postat 04 December 2008 - 12:17 AM
[center]

Img. 209
[/center]Cavilierele 223 şi 224 sunt lipite pe carton de 1,5mm şi întărite cu lipici Picatura, am folosit acest lipici pentru a da o rezistenţă mai mare cartonului apoi le-am găurit cu un burghiu de 1mm, cavilele sunt din sârmă de la agrafe de birou. Atenţie, sunt reprezentate numai în schemele de arboradă. Cavilierele 225 sunt realizate în acelaşi mod ca şi cavilierele din postarea #97 de la pagina 5, cavilele le-am facut din bolduri.
[center]

Img. 210
[/center][center]

Img. 211
[/center][center]

Img. 212
[/center]
Babale
Sunt piesele 147, se lipesc pe carton de 1,5mm şi se decupează în aşa fel încât să puteţi decupa şi partea concavă a fiecărei piese.[center]

Img. 213[/center]
După lipirea pe carton am pus lipici Picatura pe cantul acestor piese pentru a întări cartonul apoi cu un cutter foarte ascuţit am făcut puţină sculptură(atenţie la degete). Babalele – impreună cu cavilele şi tacheţi fac parte in instalaţia de legare a navei, la babale se iau volte (legarea parâmei în aşa fel încât parâma să muşte, adică să ţină indiferent de tensiunea la care este supusă). Fiecare baba are locaşul ei de fixare în copastie- piesele 143 lipite iniţial pe carton de 0,5mm. Am decupat locaşurile în aşa fel încât cartonul de 0,5 să rămână iar din grosimea cartonului revistei am obţinut locaşul respectiv. La final am vopsit piesele 147 şi 143 cu negru.
[center]

Img. 214
[/center]
#173
Postat 04 December 2008 - 04:21 PM
Cavilele sunt faine,in special cele din bolduri dar si cele din agrafe au o nota originala,doar sa le faci capul (manerul),metoda o stii.
Spor!
#175
Postat 08 December 2008 - 02:32 AM
#176
Postat 14 December 2008 - 01:58 PM
Scări, obloane şi cavileră.
Căile de acces care fac legătura între puntea principală şi coverta sunt piesele 236 lipite pe carton de 0,5 iar modalitatea de realizare a lor este prezentată în imagine:
[center]

Img.215
[/center]Practic se începe de la un capăt cu lipirea unui distanţier 236a apoi se lipeşte o treaptă şi procedeul se repetă pănă la lipirea celor 6 trepte ale scării. Avem 2 scări de acces intre cele 2 punţi amplasate în zona cuplului maestru.
[center]

Img.216
[/center]In acestă imagine se observă obloanele sabordurilor de artilerie 267, treptele scărilor de acces la bord 165 şi scările scările prezentate anterior, lipite şi vopsite 236. Obloanele acestei fregate sunt în numar de 8 câte 4 pentru fiecare bord, respectiv 3 obloane la pupa şi un oblon la prova. Interesant este că Santa Leocadia nu are obloane la toate sabordurile fapt ce m-a intrigat, dar explicaţia ne-o va da traian. Aceste obloane sunt formate fiecare din 2 piese lipite pe carton de 0,5mm, călăfătuite, vopsite separat apoi lipite între ele. Scările de acces la bord sunt piesele 165, sunt formate fiecare din 2 piese de cote diferite, suprapuse. Aceste trepte se lipesc pe cele 2 borduri tot in zona cuplului maestru.
Cavilieră
Piesa 226 este cea mai mare cavileră de pe Santa Leocadia ea are capetele curbate şi probabil ţine şi loc de balustradă la gura de magazie. Datorită lungimii acestei caviliere şi a faptului că pe ea vin montate 18 cavile am folosit preşpan de 1mm.
[center]

Img.217[/center]
Datorită duritaţii preşanului la decupare acesta face grad, deşi cutterele sunt foarte ascuţite. Pentru a elimina acest grad al pieselor decupate am şmirghelit marginile cu un şmirghel de 100 pe suport de panză şi au ieşit piesele din imaginea 217. Distanţerele dintre aceste piese sunt realizate din carton gros de 1,5 iar cavilele sunt facute din bolduri cu capul sferic, vopsite.
[center]

Img.218[/center]
Toate aceste piese se lipesc la poziţia lor iar eu vă prezint incă 2 imagini în care am încercat să se vadă toate pe poziţie.
[center]

Img.219[/center][center]

Img.220[/center]
#178
Postat 14 December 2008 - 06:13 PM
RamsesII, la 14 Dec 2008, 16:24, a spus:
Salutare, RamsesII - ritmul de lucru este cam acelasi din punctul meu de vedere, acum sunt multe elemente mici sau foarte mici carora trebuie să le acord atenţia cuvenită. Nu ar putea să arate cum ziceai daca nu aş avea RABDARE acum. Si eu imi doresc sa ajung sa "trag sforile"....

#179
Postat 15 December 2008 - 12:54 AM
La problema cu obloanele de la saborduri nu as putea spune ca pot da o explicatie 100% dar pot face unele speculatii care ar putea constitui o explicatie. Utilitatea obloanelor consta in a acoperi sabordurile pentru a feri bodul atat de rafalele de vant si de valuri cat si de gloante trase din arme usoare, deci in esenta in a oferi un oarecare confort echipajelor. Leocadia e o nava supla si datorita acestui fapt spatiul liber pe punte e destul de limitat iar daca tinem cont ca personalul imbarcat mai ales pe timpul unor misiuni importante si de lunga durata era destul de numeros putand ajunge chiar la 300 persoane, fiecare cm2 era important.Pentru inchiderea sabordurilor,tunurile trebuiau trase cu tevile in interiorul bordului deci ocupau din spatiul puntii.Pe de alta parte spuneam mai demult ca echipajele valorau cam cat o ceapa degerata pentru majoritatea armatorilor,important fiind doar numarul de oameni necesari intr-o anumita misiune si posibil ca in acest sens sa se fi renuntat la obloane,tunurile ramanand in permanenta cu gurile tevilor in afara bordului,aceasta oferind spatiul suplimentar necesar,neinteresand confortul pentru echipaj.Daca urmarim planurile vom vedea ca sabordurile sunt protejate doar la cele 2 cabine din prova si in zona pupa unde e careul iar respectivele locatii erau folosite exclusiv de ofiteri,acestia bucurandu-se de tot confortul pe car il putea oferi nava.Nu pot gasi nici o alta explicatie inafara renuntarii la un accesoriu de confort in favoarea castigarii unei utilitati.Promit ca la prima intalnire pe care o voi avea cu Nelson in barul de pe Victory,dupa o sticla de tarie o sa il intreb si va zic daca am avut dreptate

#180
Postat 15 December 2008 - 01:09 AM
RamsesII, la 14 Dec 2008, 16:24, a spus:
Cum spunea cineva, rabdarea e cheia realizarilor (nu chiar mot a mot dar esenta e aceeasi) deci cu putintica rabdare se va ajunge si la PARAME. E intr-adevar o etapa tentanta in realizarea unui model in special pentru privitori si destul de migaloasa in special pentru constructor.Pentru mine e tentant sa stiu care ar fi esenta nerabdarii tale.
#181
Postat 15 December 2008 - 02:04 AM
#182
Postat 15 December 2008 - 07:39 PM
RamsesII, la 15 Dec 2008, 02:04, a spus:
"Esecul e doar sansa de a o lua de la capat cu mai multa intelepciune" - Henry Ford
Daca as incerca o macheta din plastic si nu mi-ar iesi sigur as ramane si eu cu prejudecati. Eu te sfatuiesc sa mai incerci , n-ai ce sa pierzi... doar niste carton.
#183
Postat 15 December 2008 - 10:18 PM

[center]

Img. 221[/center]
Am informaţii certe că cineva mi-a pregătit o oală mare cu apă clocotită şi mai pune câte un lemn pe foc... asta tot datorită ritmului lucrărilor...... sper totuşi să mă lase să termin.
#184
Postat 16 December 2008 - 04:14 AM
Papy-nelinistea ta e stimulanta dar fii linistit,focul e mic ca asa e ,,tehnologia'' iar din cand in cand fochistul mai adoarme si el ca e omeneste,deci apa se mentine numai buna pentru cate o scalda.
#185
Postat 21 December 2008 - 08:55 PM
[center]

Img. 222
[/center]Eram convins ca acest clopotel este pentru a chema marinarii la haleală ... dar nu, este pentru semnalele sonore emise de fregată. Tot în imaginea 221 se observă şi piesele 230 a-h, din care stâlpii (230g) se lipesc pe carton de 2,5 iar restul pieselor pe carton de 0,5.
[center]

Img.223
[/center]Piesa din imagine este o cavilieră care face legătura între copastia babord şi copastia tribord. Este notată cu 145 şi lipită pe carton de 0,5, cum se vede pentru babale am folosit beţe de chibrit, în fiecare punct alb vine pusă câte o cavilă dar nu şi în cele din centru, am verificat pe scheme şi aici nu vine trasă nici o parâmă, în cele 2 găuri laterale intră piesele 204.
[center]

Img.224
[/center]Piesa 229 este coşul sobei de bucătărie, se foloseşte cartonul din revistă de remarcat că acesta nu se lipeşe pe axul transversal al navei.
[center]

Img.225
[/center]Lipite de stălpii de susţinere ai clopotului se realizează 2 caviliere, se observă în imagine că prima oară am lipit pe punte clopotul şi piesele 227d după care am lipit piesele 227 impreună cu cavilele apoi piesele 227c.
[center]

Img.226
[/center]Spuneam la un moment dat că am realizat coloanele catargelor. Ele sunt facute din lemn de fag din dibluri de mobilă de 10 si 8mm, aceste dibluri se găsesc la magazinele de bricolaj şi au de obicei lungimea de 1m. Aceste coloane le-am strunjit într-o maşină de gărit cu raşelul şi cu jmirghel apoi le-am voposit cu aceiaşi culoare cu care am vopsit naturul de pe Santa Leocadia. Ele nu sunt fixate... incă.
[center]

Img.227
[/center]
Vă doresc SARBĂTORI FERICITE tuturor!!