Postat 20 August 2012 - 09:28 PM
Īn primul rānd, observaţiile pe care le-am, făcut nu sunt critici, ci exprimarea unui punct de vedere diferit referitor la latura artistică a unui model! OH e mai artist, eu sunt mai aproape de partea pur tehnică. Recunosc īnsă că, la partea de artă, sunt depăşit complet!
Scuze că răspund aşa tārziu, am fost cam vre-o lună blocat īn spital, un icter obstructiv urmat de o intervenţie chirurgicală.
Referitor la scurgerile de unsori/uleiuri/combustibili, nu prea se văd multe la exterior. Combustibil (motorină) - pot apărea pete, mai mari sau mai mici, la gurile de alimentare ale rezervoarelor sau ale butoaielor. Petele de motorină sunt foarte lucioase iniţial (chiar obişnuiam să spălăm tancurile cu motorină, ca să arate brici la inspecţii), dar atrag rapid praful şi murdăria şi devin mate. Dacă vă uitaţi īntr-o parcare, la petele vechi de ulei de sub maşini, vă faceţi o idee de cum arată petele de motorină de pe blindaje.
Ulei scurs, nu are unde să apară. Cu unsoarea este altă poveste. La exterior, vizibil, apare la capacele galeţilor şi a roţilor de īntindere. Pentru ungerea rulmenţilor acestora, se demontau capacele şi se inspecta vizual starea unsorii. Dacă era murdară rău, se spăla cu benzină, motorină, orice diluant disponibil, utilizānd pensule, sau şi mai indicat şpriţiere. Caz īn care toată zeama rezultată se scurgea pe galet īn jos. Posibil ca in caz de război nimeni să nu īşi bată capul să mai cureţe galeţii ăia. Completarea cu unsoare nouă se făcea cu māna, se īndesa cu degetele peste rulment, cāt intra. Apoi se mai umlea şi capacul cu unsoare şi se monta la loc. Pe timp de pace, garnitura de clingherit de la capacul galeţilor/roţilor de īntindere se schimba de cāte ori se făcea operaţiunea asta. Pe timp de război, posibil să nu, caz īn care apar scurgeri de unsoare pe la capace sau şuruburile de fixare a acestora. Care arată cam la fel cu cele de motorină, dar mai īnchise la culoare.
La interiorul camerei energetice, e altă poveste, sunt mai multe de spus.
Culoarea ţevilor de eşapament, ai nimerit-o. Nu erau deloc arse la roşu, cum le reprezintă unii. De fapt, la ieşire gazele erau destul de reci, iarna mai ţineam māīnile la eşapamete ca să le īncălzim şi era suportabil cu motorul la relanti (500 - 600 ture/minut). Apoi, īncet, vopseaua de pe ele ardea şi culoarea vira spre nuanţe de negru. Foarte adevărat, am văzut ţevi de alea finale făcute din table de diferite grosimi, nu cred că pe timpul războiului s-au respectat anumite standarde, au folosit ce au avut la īndemānă. Şi asta numai la T-34/85, diferite modele!