La Koln avem "auswaiss" (citeste "voucher") pentru Haus Berger. Avusesem de ales intre asta si un hotel auster. Saitul casei Berger parea mai incitant, mai ales privelistea de pe terasa (
http://www.hotel-hau...ome/home_02.jpg). Eu ca sa fiu sigur ca neamtu' nu chiuleste il sunasem de pe drum, chipurile sa imi confirme daca e deschisa receptia pana la 21.00. Evident ca GPS-ul ma duce la adresa exacta unde nu exista nici un fel de Haus Berger. In dreapta Rinul si un parculet, in stanga o casa dar fara firma, asa ca am ezitat sa sun la sonerie si am decis sa ascult intuitia sotiei: "mergi inainte". Ca inainte era mai bine. Si ajungem unde trebuie. Dupa jumatate de kilometru. Macar strada o nimerise.
La receptie totul e in regula, dau "vauceru" se uita, se chiteste si decide sa ne prezinte camera si facilitatile. Ne suie pe o scarita, ne arata ca "aciela se ia micul dejun", se duce pe terasa, nemtii se benocleaza la noi ca la avioane din WWI si ne arata camera. Camera e mult spus. Camaruta. Camara. Ca daca vrei sa treci doi insi unul pe langa altul, nu ai loc. In rest facilitatile normale: un TV prins de tavan cu ecran cat cartea "Traian" aparuta la Humanitas, un loc de agatat umerase, un fel de dulapior, o masa si un scaun. Auster, rece si neprimitor. Si fara frigider. Asa ca a trebuit sa aruncam la gunoi slana si pita de subzistenta.
Il intreb pe individ daca mai e si alta intra/iesire deoarece nu vreau sa-mi vada toata terasa linia mediana ce desparte bucile generoase in timp ce ma lupt cu valizele. Si imi indica omul inca doua scarite, una pe afara si dupa colt, alta pe dinauntru si cu usile pozitionate prost. Pai da, ca atunci cand deschizi usa si tragi valiza e o treapta pe care trebuie sa o sari dar in acelasi timp usa se opune, parca in loc de amortizor ar avea impingator. Dupa ce aduc toate trancanalele in camera observ cu stupoare si ingrijorare crescanda un fenomen ciudat: se facea ca mi se uscau gura si gatu'. Si cum sotia vroia sa lucreze la niste idei pe care sa le expuna a doua zi la intalniri am decis ca pe terasa e cea mai buna solutie pentru a rezolva problemele fiecaruia.
Cum ne asezam apara o "fraulin" ca sa zic asa, foarte amabila, se mira ca nu vrem nimic de mancare si ne aduce comanda: o apa si o bere. Pana sa apuc eu sa zic ceva, Mihaela o priveste stupefiata si mi-o ia inainte intreaband de ce mi-a adus doar 200 ml de bere. Ea ne explica ceva cu o bere locala si ca daca vreau imi aduce si in pahar mai mare. Evident ca dupa 10 minute vreau. Si imi aduce. De 400ml. Se pare si la ei e recesiune, nu mai e berea la juma' de kil' de mult. Ca dupa aia am vazut noi ce pretioasa e berea la Haus Berger: 10 euro toata distractia, 2 beri si o apa chioara. Cu un gust amar, si nu de la bere, ne retragem in asternuturi in asteptarea unor zile mai bune.
Care zile, ca sa zic asa, nu intarzie sa vina. In schimb Mihaela, da. Pai de dimineata imi declara ca s-a saturat sa arate ca venita de pe drumuri si ca vrea 2 ore sa se aranjeze. Asa ca pornesc sa cutreier imprejurimile. Care imprejurimi erau un fel de parc de rulote administrat de Haus Berger care avea si vreo 6 camere. Afacerea banuiesc ca era inchirierea spatiului pt rulote. Probabil ca neamtu' vine, isi lasa toata vara rulota pe malul Rinului si vine cand are chef.
Si ca tot veni vorba de venit iata ca vine si momentul pe care il asteptam de cand ma trezisem (nu sculasem, na ca am evitat obscenitatea la mustata, sau la un fir de par de cur, ca sa zic asa): micul dejun. Dupa cum ii spune si numele e mic. Dar prezentat cochet si frumos. Pai inchipuiti-va in loc de masa, o barca lunga, cu geam deasupra pe care sunt insirare in ordine: tacamuri, servetele, cosulete, sfesnice si cate si mai cate alte trasnai. Printre ele, foarte bine ascunse si camuflate se gaseau in ordine:
1. o cutie cu oua fierte dar cu o carpa pe ele sa le tina de cald, asa ca nu le-am vazut decat cand au venit si altii;
2. un platou cu mezeluri cu 4 felii de salam, 2 de sunca (probabil isi mai luase si altul inainte) 3 felii de un fel de kaizer afumat;
3. un platou cu branzeturi cu 3 felii cascaval de un fel, una de alt fel, si doua rondele de branza fiecare cat un covrig din care isi taia fiecare portii minuscule;
4. un bol cu bucatele mici de unt si casolete micute si dragute cu dulceata
5. ceva "ceriale"
6. un castravete si doua rosii
7. sucuri
Mihaelei ii este jena sa isi ia mai mult de o felie ca se gandeste la ceilalti. Si eu ma gandesc la ceilalti: la stomac, la sucurile gastrice, la organele interne ce trebuie hranite si decid ca este de datoria mea sa nu le dezamagesc asa ca ma pun voiniceste pe treaba. Din pacate trebuie sa ingurgitez si paine si asta imi da o stare de dezamagire profunda, ma stiti ca mie nu imi place sa renunt usor la cura mea de slabire cu carnati si omleta.
Cum nu aveau apa, beau sucuri. Multe. Paharul mic se combate cu drumuri multe si totala indiferenta (nu pot sa spun durere de cur) fata de privirile celorlalti. Nesimtirii cu nesimtire i se raspunde. Colonezii se pare ca sunt altfel de nemti, specia "holbatus de diminatus". Se holbeaza la tine, indiferent daca te scarpini la cele doua care atarna sau in nas, indiferent ca esti in costum sau in costum de baie gen "snur'n cur".
La desert ma servesc si cu doua oua ca ziua mea incepe la Haus Berger dar nu se stie unde se va sfarsi si trebuie sa am forte, nu imi permit sa cad d'ampicioarelea pe strazi de anemie ca nu am dat 20 de lei pe asigurari de sanatate si neamtu' taxeaza mult daca te prinde in spitalu' lui.
Dupa micul dejun copios in saracimea lui (v-am mai spus ca "admir" masinile de feliat nemtesti care inregistreaza performante incredibile, pot felia sunca la o grosime de cativa microni) ne retragem in camera sa ne punem la 12 ace, Mihaela la 4 si eu la 8 ca aveam si fermoarul stricat si se rascracara cand tensionam pantalonii, cum nici bromura nu aveam..., noroc ca nemtoaicele...
Deci iata-ne veseli, intr-o zi insorita cum pornim cu GPS-ul in frunte spre Koln Messe, asta crez ca-i un fel de Romexpo al lor dar mai mic si mai prost organizat si nesemnalizat cum trebuie. Ma rog, tinem noi frumos drumul pe langa Rin (asta e frumos la un oras cu rau, ai macar un punct de reper pe toata lungimea lui) il traversam, vad ca masina din fata franeaza si merge in 50, ma execut si eu si ajungem pe o straduta cu o cladire ni constructie unde Marcel ne zice pe engleza ca "arrived at destination". De data asta intuitia feminina esueaza cu "mergi mai departe" ca mai departe trec pe sub o institutie, ma infund intr-o parcare cu bariera, cotesc in dreapta sa o evit si ma gandesc cu groaza ca va trebui sa dau cu spatele cu duba fara sa vad nimic dar pana la urma ma descurc pe niste stradute, ajung iar pe unde am trecut, de data asta chitit sa ma tin dupa semnele lor ca scria peste tot Messe si Koln Messe. M-am gandit ca e acelasi lucru. Pai la un stop vad ca Messe in dreapta si Messe in fata. Deci o iau in fata. Dupa aia semn ca Messe la stanga deci intorc, dar inainte de semn, ajung in fata unei cladiri pe care scria Messe, parchez fara nici un ban, deci pe gratis cum ar veni, si caut biletele de intrare incercand sa imi amintesc unde sunt. Dupa o sumara cautare si realizand ca de seara eu nu le mai vazusem imi dau seama ca le caut de pomana, adica degeaba, deci in zadar, cum ar veni.
Mihaela se supara si declara ca ea nu merge inapoi la hotel (pardon pensiune) si ma asteapta acolo. Foarte bine zic si ma sui in sa, ca Caddy-ul e mai sus, stai ca-n SUV. Pe drum ma suna de cateva sa-mi spuna ca: acolo nu e Messe e o gara, ca vrea sa traverseze si sa o iau de vizavi cand vin, ca s-a intors inapoi, ca i se termina bateria. Pe mine GPS-ul ma duce aproximativ pe acelasi drum mai putin cand ma scoate in dreapta, ma pune sa merg 500m si sa intorc si ma intorc in acealsi loc unde trebuia sa o tin inainte nu in dreapta. Intreb la receptie daca nu cumva sunt biletele in plicul pe care l-am dat cu "vaucerul" cauta femeia in cosul de gunoi dar degeaba ca era gol, cauta intre hartiile cu vaucerul meu si imi zice ca no, niet, nicevo. Cum observasem de cu seara ca zicea ceva pe un geam de un Internet cu nu stiti cati euro ora o intreb daca are imprimanta si pornesc linistit ca caut in camera convins fiind ca daac nu le gasesc am un backup. Pai norocos cum sunt pastrasem mailul cu "vaucerul" pe care ulterior l-am printat. Biletele sunt in camera, in plicul pe care il cautasem in gunoi, plic care era pus foarte bine intre alte hartii fara insemnatate.
Fac drumul inapoi, vad ca pe pod unde toti franau cel de dinaintea mea ia un blitz in ochi dintr-o cutie de pe margine si asa mi se lamureste de ce se circula cu viteza regulamentara. Ajung la Messe (mesele de la gara nu mesele ala bun) ma iau dupa indicatoare, merg vreo 2 km pe tot felul de stradute si bretele, aproximativ dispuse intr-o spirala si in sfarsit ajung la o intrare sub un pod. Ma dirijeaza tot felul de imigranti (ca venisera, ca daca plecau erau emigranti) , urc tot felul de rampe si ma trezesc cu masina cocotata la etajul 5, cu 7 euro de parcare luati si cu intrarea in targ pe cladirea vecina. Noroc ca exista o comunicare intre ele, unele cu altele, ele intre ele , acolo, ca camasa cu curu'.
Targul e ca orice alt targ: te dor picioarele de atata mers, nu ai unde sta sau daca stai, platesti o gramada pe sucuri, e coada mereu la closet la dame unde trebuie sa stai cu geanta Ei in mana incercand sa iti omori timpul la standurile din apropiere dar in acelasi timp evitand orice contact cu cei de acolo care vor sa te descoasa si sa iti smulga cartea de vizita, descoperi pavilioane noi, descoperi ca sunt de fapt inchise la acest targ, contractezi distributii pentru diverse marci, la primul targ din tara descoperi ca mai este o firma care are distributie unica in Romania, amandoi va jurati ca nu mai luati marca asta si aia raman brusc fara distributie in Romania, dar nu-i nimic vine o noua editie de Koln Messe, alti distribuitori unici si exclusivi care urmeaza sa se imprieteneasca la Baby Expo,etc.
Pentru noi prima zi e de recunoastere si de "hartuieli" marunte ("skirmish"). A doua zi e cu batalia principala, cu intalniri cu "greii" care te iau la puricat ca cei ai facut in 8 luni si de cat ai vandut si daca meriti sa le mai vinzi in continuare produsele.
La finalul zilei decidem sa cumparam o papusa. Dar nu orice fel de papusa. Una realizata fidel, zici ca-i vie, facuta special pentru mame sa se antreneze pe ea pana cand nasc. Avea chiar si greutatea unui bebelus. Si pretul pe masura:130 euro. Dar fiind pentru afacere consideram ca i-ar sta bine in trusourile de botez pe care le produce Mihaela si fiind asa de bine facut va atrage privirile la targul din Romania la care urma sa participam peste 5 zile. Si chiar asa a fost. A atras privirile. Ba chiar si o gramada de degete in ochi si nu numai din partea copiilor. Chiar si idioatele de mamici cum treceau, cum se simteau obligate sa-i bage un deget in ochi. Asa de control. Ca pana la urma ma gandeam la o promotie: "Bagati un deget in ochiul bebelusului si primiti gratuit o nuia peste degete". Si a atras si o gramada de comentarii: "Vai ce sinistru e." Nemtii toti radeau si se uitau la ei, romanului i se pare ca e "cripi" (un fel de "spuky" adica, pentru cei care nu inteleg engleza).
Dupa targ decidem sa hoinarim prin oras asa ca pun "ratacitorul" sa ma duca in centru si el isi face treaba cu brio invartindu-ma pe langa catedrala "La doua coarne", mandria colognezilor de pretutindeni (era sa zic de pe intreg "mapamondul nemtesc" dar mi-am amintit ca v-am servit la inceput de gluma asta). Deci iar trec pe la 20-50m de katedrala prin plin centru si gasesc loc de parcare pe care zicea ceva cu ora 18.00. Dar cum mott-ul meu e: "La Koln, poarta-te ca un colognez" parchez si eu in rand cu ei gandindu-ma ca daca e prost nu o sa ridice o duba cand are atatea de ales. He, he, he bag seama ca deja v-ati gandit ca mi-au ridicat-o, nu? E bine, nu. Altceva s-a intamplat cu duba dar la intoarcere si mai avem cateva zile pana ajungem acolo.
Catedrala e mare si neagra si imi pune mintea la incercare incercand sa imi aduc aminte un reportaj pe care l-am vazut despre constructia ei. Ce sa mai, e o culme a ingineriei tinand cont in primul rand de anul constructiei. Evident la o ora asa tarzie e inchisa, deci ne plimbam pe langa ea. Un turism englez ma confunda cu un localnic si ma intreaba pe unde se intra. "Nu se intra, bre, prostestantii sunt impuscati la usa". Evident ca nu ii spun asa, ce vina are el ca e englez si eu am ceva cu sistemul englez de acordare a vizelor care ma silea sa dorm pe aeroport la Heathrow pana a doua zi cand aveam avion spre SUA. Dar asta e alta poveste frumoasa. Probabil le voi aduna intr-o buna zi uintr-un volum.
Langa catedrala e un muzeu serios. In holul lui sunt niste pustani cu skateboard-uri care fac galagie si figuri. Nimeni nu are treaba cu ei. Nici macar politia. Care politie nu e. Nu am vazut politie pe strazi sau autostrazi, exceptand locul unui accident pe drumul de intoarcere, dar sa nu anticipam.
Evident ca totul e inchis la ora aia (din fericire) asa ca Mihaela hotareste macar sa se uite la vitrine (din nefericire). Din strada in strada, reusim sa ne ratacim dar nu ne facem griji deoarece turnurile gemene ar trebui sa fie vizibile ca doar sunt cele mai mari din Europa. Cand obosim si hotaram sa ne retragem nu vedem turnurile. Dar eu prevazator luasem cu mine "facatorul de rataciri" asa ca ajungem la catedrala si de acolo la masina, hotarati sa revenim a doua zi, mai devreme.
A doua zi intram deja in rutina. Micul dejun este saracacios dar intr-o atmosfera placuta. Deja stim drumul (sau credem ca il stim), evitam radarul de pe pod, si in loc sa fac stanga si sa ma invart intr-o spirala, jucandu-ma de "V-ati ascunselea" cu liniile de tren, hotarasc sa merg drept inainte banuind ca intrarea de sub podul pe care mi-l luasem ca punct de reper este cel care se ititea inaintea noastra. Stiind ca acolo fac stanga ma incadrez pe banda de stanga si evidend ca trebuie sa fac stanga cu 50 m inaintea lui. Ma intorc, stau la alte stopuri, injur copios, sar sinele de tramvai si reusesc sa ma intorc si sa ajung in acelasi punct. In sfarsit ajung la pod si vad ca nu e nici o intrare sub el. Asa ca merg inainte, ca inainte era mai bine. Si trebuie sa pornim GPS-ul (Grand Problem Solving) ca macar sa ne duca anapoda la fel ca in ziua precedenta, ca de la locul ala complet gresit, avem o sansa sa ne descurcam.
Evident ca reusesc sa intru pe o bretea si ma indrept vijelios spre iesirea din Koln pe autobahn (adica un fel de sosea, mai lataputin, asa de vreo 6 benzi). La un moment da prind o spartura in gard, ma intorc si sunt decis sa ma tin de semne. Pana la urma sistemul functioneaza si ajung sub pod, la intrare, unde ma grabesc sa setez un "Way Point" si sa-l memorez pe GPS ca sa ma aduca si a doua zi.
Ziua de targ e fructuoasa, se vorbeste mult (ei), se fac promisiuni mari (noi), se strang mainile fructuos (toti) si toata lumea e fericita si cu incantare in suflet. Mai putin cei doi romani cu fete si apucaturi de tarani care erau la stand si care se cazneau sa le demonstreze ca ei sunt cei mai buni din Romania, ca au o gramada de magazine si ca ar trebui sa ni se ia noua distributia si sa li se dea lor.
Mai stabilim contacte si cu alti producatori, facem calcule, promisiuni, etc. Astfel ca ziua trece repede. La plecare e musai sa mai cumparam un manechin-bebelus, mai mare, ca de , se boteaza si cei mai mari si el va avea rolul sa prezinte trusourile de botez care sunt mai mari.
Conform promisiunii ajungem in centru mai repede, gasim loc de parcare, mergem in magazinul de suveniruri (e musai sa iei apa de Cologne originala, daca tot ajungi la Cologne, nu?). E deschisa si catedrala ne minunam, decidem sa nu urcam in turnuri (si bine am facut ca se pare ca erau de urcat echivalentul a 20-25 etaje). Facem o halta de ajustare la un McDonalds, cu 10 euro ne ghiftuim zdravam (salate, sucuri, cheeseburgeri, etc.) si iesim iar la suveniruri. Care suveniruri sunt inchise, mai putin cele tinute de chinezi care imi spun ca azi au un pret special pentru mine. Pai daca e special atunci e musai sa cumpar, nu? Ignor soldateii de metal si ma reped spre raftul cu cupe. De multa vreme colind anticariatele in cautarea unei cupe pentru vin. Si chiar gasesc una pe gustul meu, nu scrie pe ea "I inima Koln" sau alte prostii. Are sculptate scene de vanatoare, de cules via, etc. intr-un cuvant ceva ce poate fi considerat si medieval si din care pot sa-mi sorb linistit caberlotu'.
In drum spre Haus Berger decidem sa mai hoinarim cu masina prin imprejurimi asa ca dam peste un supermarket local. Cand am vazut vin la 1 euro si bax de bere cu 6 cutii la 1.89 euro mi-au cazut plombele si mi-am dat seama cat de prost si scump traim aici. Ulterior aveam sa constat ca vinul e destul de prost. Noroc cu rosiile de 2-3 euro kilogramul ca mi-a mai venit inima la loc. Mihaela sustine ca alea erau asa scumpe ca sunt eco, adica crescute cu balegar direct din curu' calului, nu cu azotati. O fi. Cert este ca lucrurile proaste (adica cele bune carnati, chiftele, ciocolata, biscuiti, etc.) erau mult mai ieftine. Nu cred ca la noi gasesc whisky ( de fapt scotch ca era scotian) cu 10 euro. La un moment dat o frau de acolo zice ceva pe pasareasca aia a lor si deduc (caci sunt genial) ca trebuie sa ne grabim sa platim ca se inchide. Auzisem povesti ca se uita ca dracu la tamaie daca le dai bani si nu platesti cu card. Sunt povesti. E adevarat ca nu aveam hartii de o suta, avusesem grija sa am doar de 50, dar nu s-a ofruscat sau sa cheme politia cand i-am dat 3 hartii. In schimb la benzinarii ziceau nu primesc bancnote mai mari de 100 euro.
Intre timp ne hotaram ca nu mai are sens sa mai mergem si a doua zi la targ si ca ar fi bine sa o luam din loc chiar in noaptea aceea. Pierdem o noapte de cazare platita dar macar ajungem mai repede in tara sa pregatim targul de aici. Stabilim cu receptionerul unde vrea sa gaseasca cheia, dormim putin, pana la 04.00 AM si o pornim vitejeste spre casa, hotarati sa nu mai facem escala pe drum. Koln - Bucuresti 1922 km (dupa cum zice GPS-ul) dintr-o bucata.
Kilometrii sunt ca milele: de doua feluri. Pai da, ca exista mila terestra si mila marina (mai e si o a treia, mila Domnului, dar dupa cum ii arata numele, e monopol). Mila marina e aproape dubla ca mila terestra. Kilometrii sunt si ei de doua feluri: kilometrii romanesti si restul kilometrilor. Kilometrii romanesti sunt de aproape doua ori mai mari decat ceilalti.
Inarmati cu aceste informatii stabilim sa conduca Mihaela cat e drumul frumos (adic ain Germania-Austria-Ungaria), urmand sa conduc eu la intrarea in tara. Cu o seara inainte, cand ne plimbam pe jos cautand masina, ma mancase intre cele doua gemene din spate sa setez GPS-ul pe pozitia "cel mai rapid drum" asa ca nemernicul in loc sa ne scoata pe autostrada ne duce prin Bonn. Unde e limita de viteza care ne incearca nervii. Asa ca o dau pe Mihaela la o parte sa conduc eu vitejeste. Atat de vitejeste incat iau o lumina de blitz in ochi, de nu ma vad. Evident un radar. Injurand sistemul imbecil care iti baga in ochii un blitz in toiul noptii dau inainte. Nici pana azi nu mi-a venit amenda dar am auzit ca poate dura chiar si 6 luni asa ca o mai astept.
Daca va mai amintit peripetiile teutonice din februarie de la Nurenberg, atunci stiti ca atunci cand mi s-a stricat GPS-ul am cumparat altul. Evident ca il aveam la mine, sa fie de rezerva. Constantand ca nemernicul asta de MIO ma baga prin oras il pun in functiune si pe celalalt. Distractiv sa conduci cu doua mai ales ca inevitabilul se produce: Mio zice ca sa o iau la stanga, celalalt zice ca la dreapta. Avand in vedre ca harta lui Mio era din 2008 il ascult si reusesc sa ies pe autostrada.
Bucuria nu tine mult ca nemernicul iar ma scoate de pe autostrada si constant ca ma indrept iar spre Zentrum-ul unui orasel de pe harta. La faza asta capitulez (nu, nu dau cu el de pamant ca m-a costat mult sa il repar tocmai in Polonia) si setez sa ma duca pe drumul cel mai usor, drumul prostului. Asa ca el se executa si ma duce pe autostrada.
Care autostrada iar e in reparatii, iar suntem 4 benzi pe ceea ce fusese candva un singur sens, etc. Mai prindem si un accident, rezolvat rapid de politie, punem benzina, platim closetul (orice partz trebuie platit, nu conteaza ca ai pus benzina de 100 euro, trebuie sa scoti 1 euro sa te pisi in closetul lor). Astfel ca ne oprim in parcari unde usurarea e gratis si in natura. Closete in parcari nu exista decat in Austria.
Pe "otoban" prindem si un accident micut. De unde stiu ca e accident? Pai pe banda de urgenta a trecut o masina din aia cu becuri la spate, o ambulanta, si pe urma am vazut si pe unii care maturau nisipul pe care il imprastiasera. Imi vine in minte replica din Seinfeld: "De ce stam? Nu stiu, sper sa fie doar un accident." Totul se rezolva destul de repede la ei, ulterior aveam sa mai prindem un accident pe Valea Oltului unde am stat mult mai mult.
Este obligatorie oprirea la Parndorf, un satuc unde s-au dezvoltat tot felul de magazinase de firma care vand chilipiruri. Evident o pierdere de vreme si de timp dar cum Mihaela isi gasise in februarie aici un articol de imbracaminte de o calitate ireprosabila ne oprim ca sa vedem daca mai au. Au si luam. Apoi continuam drumul. Din vorba in vorba, mai un TIR, mai o chiftea de supermarket, ajungem in Ungaria, aproape de granita cu Romania unde e timpul sa ma impun si sa cer volanul. Nu de alta dar scaunul de duba nu e asa de confortabil, nu merge lasat pe spate decat daca il dau in fata si asa mi se atrofiaza genunchii. A fost un chin. Facem plinul, ma bag la volan vitejeste, ies pe autostrada, accelerez pana la 130 km/h, ies in depasirea TIR-ului din fata si atunci se intampla bucuria: maneta schimbatorului de viteze sare din viteza. Instinctiv bag a patra ca sa finalizez depasirea, motorul urla, bag a cincea, nu vrea sa intre, incepe ceva sa trancane, a patra, cu chiu cu vai ma bag in fata TIR-ului care face din faruri ca un sot care isi surprinde sotia cu fratele vecinului cumnatului sorei lui. Socoteala e simpla: a cincea e moarta, a patra merge. Daca merge a patra merge si a treia. La Dacie cand a cazut a doua, a cazut si prima, deci cad pe perechi, 1 cu 2, 3 cu 4, 5 separat. Foarte bine, pana la primul Petrom nu ies din perechea 3-4 de frica sa nu mai vrea pe urma sa intre. Evident ca ajung in oraselul ala de langa granita, fac plecari cu a treia, nu pot mai mult de 60-70 km/h ca urla motorul saracu' ca un porc caruia un mancau vrea sa-i mestece urechea fara sa-l injunghe.
Mai cu o avarie pusa, mai cu o a treia reusesc sa trec in Romania. Trancanitul sau zanganitul se opreste la un moment dat concomitent cu caderea unui corp din masina. Ajung in Petrom unde ma decid sa fac teste. Bag in viteza intai, pleaca fara probleme, a doua la fel, a treia, a patra asa ca decid ca totul merge struna. Chiar si marsarierul. Imi fac socoteala ca a prins o piatra la un angrenaj cumva si ca zgomotul de cadere era chiar piatra care a a iesit si deci totul e in regula.
Totul este in regula pana cand bag iar a cincea. Se aude un zgomot, ceva cade din masina, loveste asfaltul, sare in podea, cade din nou pe asfalt si se pierde undeva in spate, in negura noptii sub TIR-ul care venea in urma mea. Deja ma vad discutand cu cei de la firma de remorcari : " Iesiti pe sosea si urmati cararea de piese auto, la capatul ei ma gasiti pe mine."
va urma, nu mai e mult, doar vreo 10-13 ore de cosmar prin Romania