Domnilor va ramasesem demult dator cu ultimele patanii dar nu am mai avut asa mult timp deoarece mi-a fugit bona de 60 de ani. Vecinii ei spun ca s-ar fi maritat. Inca nu am investigat dar pana la urma aflu si va tin la curent, mai ales ca acum cateva luni i-a murit alt iubit si incep sa ma gandesc ca gazduiam o "vaduva neagra" in casa. Deci pe scurt prima zi de rafting, in care nu facem rafting dar va introduc in atmosfera Cheilor Cernei si a oamenilor deosebiti care au stat acolo. Deci luati-va un pahar de vin rosu cu cozonac, lasati scaunul pe spate si inchideti ochii. Pardon asta era la salonul de masaj moldovenesc. Deci luati-va care cum puteti o saorma vegetala cu branza si rosii, niste jumari tofu, un praz, vin fara alcool, ma rog, care ce poate, ca dureaza sa cititi.
Peripetii gastronomice la rafting
Randul de sus: Ingjald, Helgi, Olaf, Gudrod, Halfdan, Ketil
Randul de jos: Bjorn, Thorstein, Eyvind, Helgi, Thorgeir
Ca orice viking respectabil este musai din cand in cand sa dau un raid (da, stiu ca expresia este sa dau o roaita dar el e ocupat sa traga sirena aia si oricum nu cadreaza pentru un viking ca mine) impreuna cu razboinicii de-un suflet si-un sprit. Cum pentru o petrecere, saracii de ei trebuiau sa vasleasca o gramada (si aia cu varf si dezosat), vikingii erau foarte buni navigatori. La fel ca si noi care ne-am propus sa ne exersam indemanarea, talentele si figurile la rafting. Regula de baza a fost de la inceput fara parte femeiasca. Astfel ca majoritatea doritorilor s-au lasat pagubasi de la bun inceput. Totusi, pana la urma, am reusit sa ne strangem 12 bravi (unii dintre noi cu doi copii acasa fiind deja eroi, iar cei cu trei, semizei) care au fost dispusi sa riste si sa petreaca intai maiul muncitoresc departe de familie. Ca pana la urma am ramas 11 nu se pune, viata fiind complexa si cu multe aspecte.
Drept loc (nu locatie, ce, credeati ca ma prindeti?!?) de desfasurare s-a ales Nera, da, bre, sotia incendiatorului (pentru cei mai in varsta care au facut scoala) sau sotia programului ala de scrie CD-uri (pentru pustii corditi de azi care nu au nimic in cap si nu stiu de unde vine Nero Burning ROM(E)). Cazarea s-a efectuat cu succes la Sasca Montana.
Dar pana la cazare a fost drum lung si ma chitesc ca ar fi bine sa o iau de la inceput, chiar cu un moment pe care l-am considerat crucial. In seara de dinaintea plecarii am stabilit ca ar trebui sa facem o verificare a merindelor prin sondaj, cu coeficient de incredere trei. Astfel ca Halfdan si Gudrod m-au vizitat fiind insotiti de 25l de sangele Domnului (noi fiind vikingi convertiti) sau, cum i se mai spune, vin de buturuga, specia Tārās. Verificarea calitativa s-a dovedit atat de buna incat am stabilit decalarea orei de plecare. Mai devreme e mereu mai bine, ramane mai mult timp spre seara pentru activitati culturale.
Astfel ca la 5.58 fix trecut i-am imbarcat pe Gudrod si Halfdan in drakar-ul meu de lupta, cunoscut si ca "Teutonul negru" in alte cercuri. Cum auzisem ca prin Targu Jiu e lapte si miere am pornit vitejeste la drum pe aceasta ruta. Fara multe peripetii trecem de Pitestisten unde suntem sunati pe corn de catre Helgi (de, ma, Helgi fiul lui Sigurd, nu cel de pe randul de jos, care e fiul lui Eystein Glumra, ce sa le fac daca ne-am trezit pe cap cu doi Helgi, ba din punctul meu de vedere puteau fi chiar 3 ca sa completam locurile). Vrea sa stie unde suntem. Cand afla nu ma crede astfel ca si Thorstein isi ia cornu' si suna din el. Primeste acelasi raspuns, modificat evident corespunzator cu numarul de kilometrii parcursi intre timp, astfel ca brusc se supara toti ca ne-am decalat ora de plecare. Desi nu era o expeditie tip PSL (pillage/sack/loot) s-au simtit tradati ca eram in frunte si luam crema cremelor. Care crema cremelor s-a dovedit a fi pana la urma Thorgeir, plecat cu mai multe zile in alta expeditie, de data aceasta PSL, la Timisten si pe care l-am recuperat din niste locuri foarte puturoase nasului, de la Scaldatorile Herculisten, dupa ce calarise calul de fier de-i sparsese potcoavele.
Din Herculisten GPS-ul ma pune sa ies pe un drum interesant, cu o rampa ca vodka suedeza, de 40 grade si lat cat o caruta de om pirpiriu. Din fericire Teutonul negru se descurca ca Helgi intr-un lupanar, si iese fara sa isi zgaraie armura si fara sa isi scoata ciorapii. Dupa ce iesim din asezare incepem sa urmam instructiunile primite prin emisar electronic: faceti stanga spre nu-stiu-ce dar nu intrati in el, inainte faceti stanga spre habar-nu-mai-am-cum-stein. Drumul deja incepe sa se strice, hopurile tot mai dese, cheia marilor realizari (he, he, va asteptati sa zic succese, nu?), astfel ca trebuie sa facem o pauza pentru ca altfel Thorgeir ne arata ce dejun copios si plin de ulei a reusit sa obtinta in Herculistein. Si a obtinut bonus si doua chifle. Care chifle apareau pe nota cu 8 lei fiecare. Si cum el nici nu le-a mancat ma gandesc ca mai fusesera vandute de cateva ori inainte astfel ca deja generasera un profit de 5000%.
Peisajul mirific nu este de natura sa restabileasca ordinea interna a maruntaielor bravului viking astfel ca ma vad nevoit sa-i predau timona deoarece el are o superstitie veche conform careia timonierului nu i se revarsa stomacul si nu i se suie vinul la cap.
In sfarsit ajungem in Carbunesti sau ceva de genul asta unde drumul zice-se ca nu mai era de asfalt. Ceea ce a fost bine ca nu mai avea gropi, era un drum de pamanat prin padure, chiar pitoresc si frumos in prima faza.
Pe urma se ajungea prin sate unde circulau camioane. Care camioane nu se asteptau sa vada teutoni, nici negri si nici de alta culoare. De primul am trecut noi ieftin prin padure dar al doilea nu s-a lasat. Pai da, ca bizonul din spate cand ne-a vazus a pus el frana, astfel ca nu a mai mers decat vreo 5-7 m pana sa se opreasca. Si tot el era cu gura mare si gesticula. Dar cum nu eram eu la timona nu am apucat sa-i spun usor din varful limbii: "Sictir ca prioritate au cei care urca, nu cei care sunt imbecili."
Dupa sat au venit serpentinele si iarasi m-am felicitat ca l-am lasat la volan pe Thorgeir, nu de alta dar fix pe locul unde statuse inainte mai vomitase si mijlociul cu o luna inainte. De vreo doua ori. Cred ca locul ala are ceva. Sau mai exact nu are, pai da, ca nu are prevazut loc cu punga pentru vicisitudini.
Odata serpentinele terminate am intrat in sat, am confundat pensiunea cu casa parohiala si cu alte case de vacanta si pana la urma am dat de un indicator cu numele. Am fost dezamagit pana in strafunduri si inapoi de aspectul exterior dar mi-am luat toporul in dinti si am intrat. Aveam sa aflu ca noi nu stateam acolo, casa de oaspeti era in alta parte si arata chiar foarte bine.
Cum noi aveam doar cina aranjata ne-am interesat de ceva pentru pranz. Din pacate nu se putea face nimic. Asa ca a trebuit sa ne multumim cu un fel de ciorba usoara. Cum eu am experienta in acest gen de turism stiam ca pot da de belea asa ca eram pregatit. Am dat fuga la portbagajul drakarului si am scos conserva de sunca si carnatii cu ceapa verde. Pai cum pot sa beau pe stomacul gol? Ca uitai sa va spui ca intr-o prima faza m-am delectat cu trei feluri de vin pe care vi le prezint pe rand.
Primul este cel adus de Laure, cum era cel de la intalnirea din decembrie daca va mai aduceti aminte. Genul de vin care iti inegreste si dintii si omuletul, dens si sanatos, care te avertizeaza de la inceput ca poate mult si poate bine.
Mai aveam o sticla ramasa de la intalnirea din aprilie, un rosu focos de focsani, ca sa folosesc o aliteratie. Dens si parfumat, te indeamna la mai multe.
In sfarsit, coloana vertebrala (deoarece era in cantitati serioase - 25l) un vin procurat intr-un raid de amicul Halfdan, un rosu, usurel la prima vedere, parfumat ametitor, exact cum ar trebui sa miroasa orice vin din struguri. Cand il gustai puteai auzi corurile de ingeri, probabil de asa i se spune sangele Domnului.
La putin timp sosesc si celelalte doua drakare dar din pacate participantii nu mai prind ciorba. Asa ca gazda le ofera niste slanina cu ceapa. Stropita cu slibovita. Care pana la urma s-a dovedit a fi fost cumparata din Ungaria, slibovita nu slanina, sau mai stii?!?, nu era de casa cum ne-am fi asteptat si evident ca s-a pus la nota finala. Constat ca am mari probleme cu verbul a da. Toata lumea da. Dar pe bani. "Va dau o tuica?". Prostul de mine prin "a da" chiar intelege "a da" (DA 2 , dau, vb. I. I. Tranz. 1. A īntinde, a īnmāna cuiva ceva; a oferi. ♢ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere ), dar se vede treaba ca intrebarea trebuie inteleasa in sensul ei pecuniar: "Va vand o tuica?".
Din vorba in vorba soseste vremea cinei, mai exact a pastravalui. Ca noi am comandat pastrav si exact asta am primit. Un pastrav fiecare. Asa ca iar am umblat la rezervele strategice de carnati si sunca la conserva de 500g. Evident altceva nu se putea gati, nici macar contra cost. Dar cum am auzit vorbe pe la fratii vikingi ca ar fi destul m-am resemnat si mi-am mancat in tihna kitul de supravietuire. Ca vorba poetului: "De mancat am o sete de un vin". Care sete s-a stins pana la urma destul de tarziu odata cu plecarea ultimului tovaras in lumea lui Morfeu (da, stiu ca am mai folosit-o pe asta dar e buna, asa ca o pun si acum).
Dar sa nu anticipam. Dupa masa auzim noi ca au mai fost niste persoane la rafting si ca a durat cateva ore. Avand cu ei femei si copii am inceput sa simtim o usoara strangere de inima inspre partea dorsala, acolo unde am rana de baioneta. Astfel ca Helgi a lu' Sigurd da tonul ingrijorarii genrela: "Ba, daca astia au facut opt ore cu femei si copii noi facem doua? Asta nu e rafting, e plutasie. Noi am venit sa vaslim, vrem ceva mai extrem, nu plimbare in Herastrau." Momentul este bine ales ca tocmai sosesc reprezentantii firmei care sunt fermi pe pozitii: o sa dureze mult, nu se face nici un discount, nu e vina lor ca a scazut Cerna, etc. Pana la urma se stabileste ca o sa dureze toata ziua daca vrem, ca sa nu avem impresia ca o sa fie o plimbare de un ceas Rolex.
Astfel ca nu ne mai ramane nimic decat sa mergem la culcare si sa visam la viitoarele expeditii de cucerire.
Aceasta postare a fost editata de OlafTheViking: 12 July 2009 - 10:51 PM